Efervescenţă

Un pumn de nisip ud. Un pumn de nisip pe care l-am cules de pe malul mării şi am pornit la drum cu el în mână.
Mergeam cu pumnul întins în faţă, să-mi ghideze drumul, căci nisipul lumina… Nisipul lumina întunericul prin cuvinte, mă încălzea şi mă apăra de fiare.
Mergeam tot înainte, fără frică, ţinând nisipul în pumnul drept, orbită de lumina lui. Iar lumina aduna lume şi scânteia prietenii.
Dar pe măsură ce tot înaintam, zorii crăpau de ziuă şi crăpăturile sângerau abundent, curgând soare şi căldură, căldură ce topea totu’n cale… aerul se încingea, iar nisipul meu se usca în pumn.
Nisipul ud se usca, descompunându-se, fir cu fir, căzând din mână picături de soare.
Mergeam deja pe urmele nisipului ce-mi făcea cărare prin lume, dar care rămânea tot mai puţin.

…nisipul uscat mi se strecoară printre degete, n-am cum să-l ţin: se usucă şi cade, cade, cade! Tot ce pot e să desfac pumnul şi să-l suflu peste lume. Poate, e mai bine decât să aştept, uitându-mă cum se scurge, inaptă de-a-l reţine.